Marian Vanghelie, Economat și un prejudiciu estimat la 24 de milioane de euro

Primul dosar s-a stins prin prescripție, după ce instanța de fond stabilise un prejudiciu de 30 de milioane de euro. Al doilea, cel al rețelei Economat, e pe rolul instanțelor. Dacă acuzațiile DNA se confirmă, o instituție creată pentru oamenii cu venituri mici ar fi ajuns un robinet pentru banii lor. Până atunci, ce avem sunt cifre, un rechizitoriu și o întrebare incomodă: de ce ajung dosarele grele să fie învinse de calendar?

54 de milioane de euro. Atât costă, pe hârtie, două dosare

Începem cu aritmetica, pentru că aritmetica nu are opinii politice. Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5 și fruntaș PSD în perioada 2000-2010, apare în două dosare penale. Miza lor cumulată trece de 54 de milioane de euro:

• 30 de milioane de euro în primul dosar, cel al mitei pentru atribuirea de contracte publice, sumă stabilită ca prejudiciu de instanța de fond;
• 120 de milioane de lei, circa 24 de milioane de euro, prejudiciu estimat în al doilea dosar, cel al rețelei Economat.

Cele două cifre nu au aceeași greutate. Prima a trecut prin sita unei instanțe. A doua e încă o estimare într-un dosar în curs. Contează, pentru că între „stabilit” și „estimat” încape toată diferența dintre un fapt și o acuzație.

Banii, în ambele cazuri, sunt publici: taxe și impozite ale locuitorilor Sectorului 5. Potrivit acuzării, ei au fost direcționați sistematic către un grup infracțional organizat condus chiar de Vanghelie. Afirmația rămâne de dovedit în instanță, în dosarul Economat.

Dosarul 1: fiecare leu public, taxat de două ori

Mecanismul din primul dosar e, juridic, simplu. Ca primar al Sectorului 5, Vanghelie ar fi condiționat atribuirea contractelor de achiziție publică de un comision de 20%, plătit către firme controlate de un complice. A doua „taxă” s-ar fi aplicat la fiecare plată a facturilor către firmele executante.

Practic, o dublă impozitare ilegală a fiecărui leu public cheltuit. Traducerea economică: contractul nu costa doar cât valora lucrarea. Costa cât valora lucrarea, plus comisionul de la intrare, plus comisionul de la ieșire. Cine plătea diferența? Același buget local.

Faptele de acest tip se circumscriu, de regulă, infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, reglementate de Codul penal. Pot apărea conexiuni cu spălarea banilor, dar numai dacă sumele obținute au fost reintroduse în circuitul economic prin structuri interpuse.

Verdictul de fond: 30 de milioane de euro prejudiciu și aproape 12 ani de închisoare cu executare. Soluția definitivă? Nu o achitare pe fond, ci prescripția faptelor.

Prescripția: când ceasul bate dosarul

Aici începe partea care ar trebui să deranjeze pe oricine plătește taxe. Potrivit documentarului Recorder, procesul lui Vanghelie a urmat un tipar: de fiecare dată când completul părea aproape de o soluție definitivă, intervenea o schimbare de complet, prin mutarea, redistribuirea sau promovarea unui judecător. Cifrele, citate din același documentar:

• procesul a fost reluat de cinci ori;
• cauza a fost amânată de aproximativ 150 de ori;
• în final, faptele s-au prescris.

Un dosar amânat de 150 de ori nu mai e un proces. E un calendar. Iar calendarul, spre deosebire de procuror, nu se oprește niciodată.

Trebuie spus și ce nu putem afirma. Nu putem susține că schimbările de complet au fost provocate intenționat. Mutările și promovările de judecători au, în mod obișnuit, explicații administrative. Concluzia generală rămâne una de principiu: prescripția, gândită ca garanție a dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil, poate fi transformată, prin manipularea compunerii completurilor, într-un instrument de impunitate pentru infracțiuni economice de mare amploare. Este un risc de sistem. Nu e o dovadă că așa s-au petrecut lucrurile în acest dosar.

Mai e un detaliu. Prescripția nu e o constatare a nevinovăției. Soluția nu a venit printr-o achitare pe fond, iar publicul nu primește niciodată un răspuns la întrebarea dacă faptele au avut loc sau nu.

Cine plătește pentru această disfuncționalitate? Nu sistemul judiciar, ci bugetul public, adică tot contribuabilul.

Dosarul 2: Economat, rețeaua socială care ar fi vândut scump

Al doilea dosar e instrumentat de DNA și se află pe rolul instanțelor. Rețeaua de magazine Economat a fost înființată chiar la inițiativa lui Vanghelie, sub pretextul vânzării de produse la prețuri accesibile pentru persoane cu venituri reduse. Pe hârtie, un proiect social. În rechizitoriu, un mecanism despre care procurorii susțin altceva.

Schema descrisă de acuzare:

1. Produsele (alimentare, nealimentare, articole de curățenie, papetărie, nebulizatoare, măști FFP2, cântare comerciale, tarabe pentru piețe) erau cumpărate inițial la prețul pieței, de la furnizori obișnuiți.
2. Apoi treceau printr-o rețea de firme intermediare, societăți fără substanță economică reală, create, susțin procurorii, exclusiv pentru a justifica formal tranzacțiile.
3. La capătul lanțului, prețul era umflat artificial de 9 până la 30 de ori. Cu alte cuvinte, la fiecare leu de valoare inițială, prețul final ar fi fost între 9 și 30 de lei.
4. Economat cumpăra la acest suprapreț și revindea instituțiilor din subordinea primăriei, prin dispoziția directorilor din rețea.
5. Profitul din diferența artificială de preț era împărțit, potrivit DNA, între membrii grupului condus de Vanghelie.

Toate cele cinci puncte sunt susținerea procurorilor, nu fapte stabilite de o instanță.

Tehnic, mecanismul descris are un nume în limbajul economic și fiscal: fraudă prin lanț de facturare fictivă (invoice chain fraud), tehnică folosită frecvent la evaziunea prin firme-fantomă și la deturnarea de fonduri publice. Diferența față de evaziunea clasică ar fi victima. Nu bugetul de stat, prin TVA nedepus, ci bugetul local, prin plata, din banii cetățenilor, a unor prețuri artificial umflate.

30 de inculpați și o piramidă pe care o desenează anchetatorii

Alte 30 de persoane sunt trimise în judecată alături de Vanghelie. Printre ele: directori, șefi de servicii și cenzori din instituțiile subordonate primăriei Sectorului 5.

Structura ierarhică descrisă de anchetatori, cu Vanghelie în vârful piramidei, sugerează o organizare de tip grup infracțional organizat. În dreptul penal român, categoria atrage o formă agravată de răspundere, cu regim sancționator mai sever decât infracțiunile comise individual. Verbul „sugerează” e important: vorbim despre o încadrare pe care o susțin procurorii, nu despre una pronunțată de o instanță.

Cea mai grea acuzație din rechizitoriu: într-un caz documentat, Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri 50% din profit, sumă cumulată estimată la aproximativ 80 de milioane de lei. Dacă s-ar confirma, am vorbi despre un nivel de „taxare” informală care depășește orice comision cunoscut în economia gri și seamănă mai degrabă cu extorcarea sistematică din criminalitatea organizată. Deocamdată, e doar o acuzație.

Cronologia: de ce 2018 contează

Primul dosar acoperă perioada 2006-2014. Al doilea începe în 2018, la patru ani după finalul primei perioade incriminate și în timp ce procesul din primul dosar era încă activ. Succesiunea, dacă faptele se dovedesc, ar infirma varianta „incidentului izolat” și ar susține ipoteza unei activități infracționale continue, perfecționate în timp. Condiția e evidentă: concluzia stă în picioare doar dacă faptele din ambele dosare sunt dovedite. Primul s-a oprit la prescripție. Al doilea nu s-a încheiat. Fără o hotărâre, cronologia rămâne o succesiune de intervale, nu o „curbă de învățare”.

Mai e un amănunt cu miză juridică. În 2018, Vanghelie nu mai era primar, ci consilier local, poziție formal mai slabă. Potrivit acuzațiilor, asta nu l-ar fi împiedicat să păstreze controlul informal asupra rețelei decizionale din primărie. Detaliul contează pentru stabilirea gradului real de influență și pentru o eventuală încadrare la trafic de influență, alături de infracțiunile economice propriu-zise. Instanța va decide dacă funcția formală mai contează când influența, potrivit acuzării, a rămas personală.

Cine plătește

Dincolo de încadrările juridice și de cifre, rămâne întrebarea economică esențială: cine suportă, în ultimă instanță, costul schemei atribuite lui Vanghelie? Răspunsul are două fețe:

• Bugetul local al Sectorului 5, alimentat din taxele și impozitele locuitorilor, ar fi plătit prețuri de 9 până la 30 de ori mai mari decât valoarea reală a produselor.
• Beneficiarii declarați ai Economat, persoanele cu venituri mici, categoria socială pe care rețeaua pretindea că o protejează, ar fi fost, în logica acuzării, ținta simbolică folosită pentru a legitima politic și instituțional mecanismul.

Ar fi o fraudă cu dublu prejudiciu: financiar, prin banii sustrași din bugetul public, și moral-instituțional, prin erodarea încrederii cetățenilor în capacitatea autorităților locale de a administra corect resursele destinate protecției sociale. Al doilea prejudiciu e greu de cuantificat, dar e cel care rămâne după ce dosarele se închid.

Prezumția de nevinovăție: linia pe care nu o trecem

În dosarul Economat, faptele din rechizitoriu sunt acuzații ale procurorilor DNA. Vanghelie și ceilalți 30 de inculpați sunt prezumați nevinovați până la o hotărâre definitivă.

Primul dosar demonstrează de ce distincția nu e un moft juridic. Trimiterea în judecată, condamnarea în primă instanță și soluția definitivă sunt trei momente diferite, cu valoare probatorie diferită. Rechizitoriul e poziția acuzării. Sentința de fond e prima evaluare a unui complet. Adevărul juridic se stabilește abia la capătul căilor de atac, iar în primul dosar capătul căilor de atac a fost prescripția, nu un răspuns pe fond.

Întrebarea care rămâne

Cazul Vanghelie spune ceva despre vulnerabilitățile structurale ale achizițiilor publice și ale controlului judiciar al corupției locale: completuri schimbate „oportun”, termene de prescripție care funcționează drept plasă de siguranță pentru autorii unor fapte economice complexe și instituții create sub pretext social care ar fi devenit vehicule de fraudă. Sunt observații de sistem, pornite din două dosare și dintr-un documentar. Ele nu sunt dovezi în dosarul Economat.

Rămâne întrebarea civică. Vanghelie a primit patru mandate de primar și mai multe mandate de consilier local. Cât din slăbiciunea controlului anticorupție e alimentată de votul repetat acordat acelorași actori, indiferent de istoricul lor judiciar? Întrebarea e a alegătorilor. Verdictul în dosarul Economat e al instanței.